Deși nu suntem nomazi, am ajuns să petrecem o viață pe drumuri, la propriu. Statisticile arată că pierdem ani buni de zile pe drumul dinspre și înspre locul de muncă. Dar nici n-avem nevoie de statistici ca să știm treaba asta, pentru că o simțim pe pielea noastră, mai ales când știm că există atât de multă apropiere fizică între oameni (si uneori chiar sustinere) în mijloacele de transport în comun super aglomerate. Bine măcar că ni se întâmplă atât de multe lucruri în migrația noastră zilnică către job, încât nu putem spune despre aceste drumuri că ar fi plictisitoare
Știm că diminețile și traficul nu sunt lucruri ușoare, așa că am adunat o serie de momente în care chiar dacă atunci ai simțit cum vrei să dai restart la acea dimineață #staystrong, acum, că le vei privi din exterior, te vor face să zâmbești:
Fuga… inutilă. Te trezești ultra mega târziu, nu-ți găsești hainele, părul îți stă ca o mătură, sari peste micul dejun (chiar dacă-ți este foame de mori), îți tot repeți #haicăpoți te urci în mașina… care se blochează în traficul infernal, iar într-un final ajungi la birou înaintea tuturor, dar arătând și simțindu-te ca și când ți-ai fi făcut drum prin ventilația clădirii.
Când ai atât de multe opțiuni, dar, de fapt, niciuna. Se întâmplă, mai mult des, decât rar, ca la orele de vârf să ai toate opțiunile din lume de a ajunge la birou sau acasă. Dar nu este deloc greu să alegi, pentru că orașul e blocat în acele perioade ale zilei, și într-un final vei ajunge să le bifezi câte un pic din toate: iei un taxi, se mișcă ca un melc, așa că renunți și sari într-un tramvai, mergi două stații și cobori la metrou, urci la suprafață și iei o trotinetă electrică, ajungi într-un final acasă/la birou și abia în fața ușii de la intrare îți amintești că, în graba de a ajunge la taxi, ai uitat să iei cheile / cartela de acces în clădirea de birouri. E ok, #haicăpoți sa o iei de la capat, măcar nu mai e oră de vârf.
La metrou îți dai seama că nu-ți trebuie vacanță în Hong Kong sau Tokyo. E imposibil să iei metroul dimineața sau seara, în zilele lucrătoare, și să nu te simți ca într-unul dintre aceste orașe. Aștepți la coadă ca să intri în stația de metrou (oamenii din Pipera să ridice o mână sus!), mulțimea de oameni se blochează pe scări, aștepți minute bune în pasajele dintre stații, ajungi pe peron dar e nevoie să treacă trei metrouri pentru a ajunge să intri și tu în unul, iar în interior nu e nevoie să te ții de nimic, te susțin ceilalți călători cu șoldurile și umerii și coatele.
Când mergi în sensul opus, pentru a ajunge unde trebuie. Apropo de metrou și aglomerație, e o tactică destul de comună de a lua metroul în sens opus, până la o stație mai puțin aglomerată, în care te dai jos și aștepți trenul pentru direcția din care tocmai ai venit, asta pentru a prinde loc (în picioare) în metroul care trebuie.
Când iei mașina personală, dar nu pentru a ajunge mai repede la birou, ci pentru dezvoltare personală. Traficul e infernal și îți întinde nervii la maximum, locuri de parcare se găsesc mai greu ca biletele la un concert, iar Waze nu-ți arată niciodată timpul adevărat pe care-l vei pierde pe drum. Deci, de ce folosești mașina personală pentru a te deplasa între casă și birou? E simplu, pentru dezvoltare personală. Măcar așa pierzi timp pe drumuri, dar poți asculta un audiobook, poți să te perfecționezi pentru serile de karaoke, suni la toate concursurile de la toate posturile de radio, te pui la curent cu toate materialele discografice ale trupei preferate etc.
Convertirea la bicicletă. Te lepezi de 3 ori de mașină, metrou și transportul în comun de suprafață și îți iei bicicletă, ca să faci sport și să fentezi aglomerația. În schimbi, ajungi să-ți dai seama că nu poți să fentezi transpirația. Deși convertirea la bicicletă ar fi trebuit să simplifice lucrurile, ajungi să-ți dai seama că, de fapt, le complică.
Ești o sardină, dar TGIF. 4 zile din cele 5 lucrătoare te înghesui în mijloacele de transport în comun și simți respirațiile și transpirațiile celorlalți călători #staystrong. Dar vineri… ziua de vineri are ceva magic, pentru că e cea în care-ți spui #haicăpoți să faci orice cu zâmbetul pe buze, chiar și să fii o sardină în suc propriu, timp de 40 de minute, într-o conservă de autobuz fără aer condiționat.
